"Mai schimbător decât sufletul omului, decât concepţiile sale şi decât vremea nu e nimic." Ileana Vulpescu
miercuri, 15 mai 2013
Fluturi (III)
E ora 3:00AM si Ea tocmai ce a inchis episodul la care se uitase. A ramas acolo, cu un picior sus, pe birou, pozitie foarte inconfortabila de altfel. Privea in gol, undeva in amintirile ei. Poate era episodul pe care tocmai il vazuse de vina, sau poate ora tarzie, dar si-a dat seama cat de mult se schimbase. Poate ca ramasese pe undeva aceeasi fiinta inocenta, copil tembel si bleg, dar tocmai se contura ca fiinta, ca femeie. Vru sa isi noteze gandurile undeva, dar in orice fel aranja cuvintele nu reusea sa exprime ce simtea de fapt. Nostalgie, emotie, frica si suspans si fericire, toate astea se adunasera in sufletul ei in cateva fractiuni de secunda, cat a durat sa dea un click. Era foarte obosita, maine avea sa se duca la facultate si sa prezinte un proiect in fata unei clase, dar a vrut sa mai piarda o noapte. A vrut poate sa isi demonstreze ca mai poate, a vrut, poate, sa mai simta trairile de candva, vremuri in care facea asta in fiecare noapte cu o lejeritate inimaginabila fara sa isi puna intrebari, fara sa isi faca griji si acum, iata ca statea in aceeasi sufragerie de atunci, la aceeasi ora, ca o alta persoana. Ii veni sa planga, ochii o sagetara, dar reusi sa-si retina lacrimile. Nu era trista, era fericita. Era multumita. "How to fight loneliness, you laugh at every joke..." ii canta in urechi. Isi aprinse o tigara si statu acolo dand filmul ei inapoi si inainte, oprindu-se pe fiecare persoana din viata ei, pe fiecare moment, pe cuvinte care ii rasunau in cap, voci straine si totusi atat de cunoscute. Voci calde, voci ce aveau sa ramana cu ea mereu. Vedea fumul de tigara rotocoale in fata ei si mai puse o data melodia. Timpul nu mai trecea acum. Avea un zambet in coltul gurii, avea pentru prima data dupa 21 de ani sufletul impacat. Incepea sa-si gaseasca rostul in lumea agitata, pierzandu-se in fundal iesea in fata. Desi spunea de multe ori, crezand cu tarie ca ea are dreptate, abia acum putea sa stea ea cu ea. Parca voia sa spuna cuiva, dar realiza ca ea era cea carei trebuia sa ii spuna. Si cum te simti in momentele astea... Sunt persoane care traiesc o viata fara sa simta asta si cat de triste sunt. Fiecare moment ce nu trecea ii acumula si mai multa bucurie si sufletul incepu sa-i planga. Trebuia sa elibereze din energia aia, sa se intoarca in lume pentru alte persoane. Nu voia sa fie egoista, nu trebuia sa o tina pentru ea. Se uita la ceas si vazu ca este 4. Cand? Cum? Cate tigari fumase? De cate ori ascultase melodia? Nu! Era exact cat voia sa fie. Asa a fost mereu, insa nu a avut timp sa-si dea seama.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu