Fluturi (II)

**

A fost intrebata de ce nu scrie pe calculator? Cand o sa o dea mai departe ce o sa faca? Tot trebuie culeasa.
- Cum pot sa pangaresc actul artistic cu ceva atat de rece, atat de mecanic? zise ea intr-un final dupa cateva momente de liniste. Folosise linistea aia sa isi aranjeze cuvintele. Nu era chiar cea mai desteapta din generatia ei dar avea ceva, o sclipire in ochi care te face sa o intrebi mai mult, sa o descoperi pe rand sau pe toata odata. Nici nu stiai cand te poate surprinde cu cate o prostioara inocenta de-ti lasa imediat un zambet pe fata fara voia ta.
Au trecut cateva ore, timp in care EA s-a retras in camera ei. O camera dezordonata parca intentionat pentru ca doar ea sa isi gaseasca ordine acolo in tot haosul. Era un fel de cod secret, un fel de parola pe care nimeni nu avea sa o afle niciodata si totusi EA gasea sacralitate in dezastrul ordonat din camera ei. Acolo si numai acolo trebuia sa fie asa. Cand a contenit ca este momentul sa revina in living a descoperit ca toata lumea s-a dus la somn. Nu mai era nimeni, luminile erau stinse, calculatoarele si ele dormeau. Statu nedumerita in pragul usii de la camera pret de cateva secunde intrebandu-se daca sa avanseze sau sa se retraga in sanctuar, dar cu o scurta privire inapoi hotari sa isi continue "drumetia". Avansa prin holul intunecat unde se lovi de cateva ori ba de un pantof ba de altul, aprinse una din luminile din sufragerie si se trantise lenes pe canapea. Nu facea decat sa se uite pe pereti la umbra facuta de veioza pe tavan. "Grozave fantasme!" ii trecu repede prin gand si mintea continua sa ii fabuleze de la basme cu printi si printese la povesti cu vampri, amoruri trecute si foste incercari de a scrie, esuate tragic insa, sau comic, pentru ca atunci cand le recitea isi confirma ca a luat cea mai buna decizie in a nu continua sa le scrie desi unii oameni le considerau amuzante. "Auzi tu, de ce nu scriu pe calculator!" continua EA ofensata oarecum de sugestie.

Fluturi (I)

Nu a avut niciodata taria de caracter sa isi puna pe foaie gandurile. Nu avea inceput, nu avea sfarsit, daca nu avea nici continut? Nonsensuri! Frica de a-si vedea gandurile luand o forma, de a-si vedea gandurile conturate chiar si fin, cu un inteles poate doar de ea stiut si poate nici asa o ingrozea. Stia ca sunt altii mult mai buni decat ea care au ceva importat de spus, un mesaj concret, dar parca toata frica asta, parca ea o impingea sa o faca!
Oare cum trebuie facut? Exista regului pentru asta? "Nu exista alte reguli in afara de cele impuse de tine" isi spuse EA, "E ca intr-un joc" si panica incepu iar sa-i curga prin vene. Le voia pe toate scrie deodata; nu le voia treptat. Voia sa verse cerneala cu ochii inchisi ca sa nu se sperie de ce avea sa inteleaga. Poate nu ii placea si atunci ar fi trebuit sa traiasca cu asta tot restul vietii. Ce ar fi facut atunci? La urma urmei era vorba despre ea.
Statea intinsa pe covorul aspru inconjurata de resturi de foi-incercari esuate. Parea totul fortat si era sigura ca nu asa trebuia sa decurga jocul; trebuia sa fie mai mult de atat. Privea in gol spre foaia galbuie printre suvite de par negricios, apoi se uita la creionul obosit si astepta o forta supranaturala ca sa isi faca treaba.

Happy Mood ---> Natasha Bedingfield - Unwritten

Impresionant

Impresionanta puterea mintii umane de a se sustrage, chiar si pentru cateva minute de la ganduri apasatoare, ganduri care macina prea rau..prin muzica sau printr-un zambet al unui strain sau printr-o fapta buna. Sa uite. Sa ignore. 

Oare cum reuseste si ce oare mai poate sa faca aceasta „minte”? De cat de multe alte lucruri este capabila?

Partea proasta este ca revine la starea initiala exact in cele mai dragi momente, si asta singura...fara pic de ajutor...sau poate...? Sau poate nu ne dam noi seama de „trigger”-ul cu pricina?

Brain, Y U NO act cool?

Wisdom

So,
Everything, in the end, comes to a choice and when I say everything I really mean EVERYTHING!
But what makes a good choice good? How can I be sure I made THE good choice if I'm not sure what's good or what's not and I don't mean the obvious answer but the true, meaningful, very essence of good.
What about choosing your friends? because whoever said "Choose your friends wisely" sure was wise:))
But how am I (as a simple human being) supposed to know them if i don't really know them? So, my dear friend I ask you because my superpowers failed me twice...how am I supposed to make that good choice without making the bad one and measure the outcomes?

Choice

"OK, here it is. Your choice, it's simple: her or me. And I'm sure she's really great but...I love you. In a really, big, really, big pretend to like your taste in music, let you eat the last piece of cheescake, hold a radio over my head outside your bedroom window, unfortunate way that makes me hate you...love you...

So pick me!

Choose me!

Love me!"

(Meridith Grey-Grey's Anatomy)

It does

It doesn't kill me the fact that you are not talking to me;
It doesn't kill me the fact that you are nowhere near me or that you think i'm probably immature.
What it really kills me is the fact that you choose not to see how much I love you,
That you choose not to see that I have loved you all along.
It kills me!
It kills me because I choose to remember your smile everytime I wake up and I choose to remember how you look at me and see my soul.
It kills me that I don't know what happened to you and you keep your pain only for yourself.
I choose to remember!
I choose you and I choose to love you.
I choose to remember how five minutes near you equals a lifetime near anybody else.
I choose to remember...
But you...you choose to forget...
And all I want you to do right now is for you to choose to love me back because damn it, I definitely deserve it!